You are currently viewing Ilie Bolojan: Ne propunem ca inflația să fie la 4%, la finalul anului

Ilie Bolojan: Ne propunem ca inflația să fie la 4%, la finalul anului

Premierul Ilie Bolojan a susținut în această seară, de la ora 19.00, o conferință de presă la Palatul Victoria, prima din acest an. 

Acesta a spus că bugetul pentru anul 2026 ar urma să fie adoptat la sfârşitul lunii februarie, în timp ce principalele provocări ţin de absorbţia fondurilor europene pentru încadrarea în deficitul bugetar asumat.

În această perioadă lucrăm la câteva priorităţi şi am să vă fac o scurtă trecere în revistă a acestora. În primul rând, lucrăm la pregătirea bugetului pe anul acesta. Ţintele stabilite de către Ministerul de Finanţe şi Comisia Europeană sunt de aproximativ 6,2% – ţinta de deficit – şi ne propunem să reducem inflaţia la finalul anului la 4%. Săptămâna viitoare vom finaliza discuţiile pe buget, iar trimiterea la Parlament, în vederea adoptării, ne propunem să fie la sfârşitul celei de-a treia săptămâni din această lună, undeva în jurul datei de 20 februarie”.

Aşa cum ştiţi, anul acesta va fi un an de vârf al fondurilor europene, pentru că se închide programul PNRR, unde avem de absorbit peste 10 miliarde de euro până în luna august. Deci acestea vor fi obiectivele: să ne încadrăm în buget şi să asigurăm absorbţia de fonduri europene pentru a avea investiţii importante şi anul acesta, care se traduc în kilometri de autostradă – ar trebui să se finalizeze autostrada care duce spre Moldova, până la Paşcani – şi, de asemenea, în spitale şi alte investiţii în localităţile din România.”

Editor: IFA