Rotary Club Târgoviște a realizat o nouă acțiune de sprijin în domeniul sănătății, donând Spitalului din Voinești 15 noptiere, în valoare totală de aproximativ 3.000 de euro. Donația are ca scop îmbunătățirea condițiilor de spitalizare pentru pacienți, dar și a mediului de lucru pentru personalul medical.
Reprezentanții clubului subliniază că acest demers a fost posibil cu sprijinul sponsorilor implicați, a căror contribuție a fost esențială pentru materializarea proiectului.
„Implicarea mediului privat, alături de Rotary, demonstrează că prin parteneriate responsabile putem aduce schimbări reale în comunitate”, transmit membrii Rotary Club Târgoviște.
Acțiunea se înscrie în seria inițiativelor prin care organizația susține unități medicale și proiecte cu impact direct asupra comunității locale, sub devizele Rotary International, Service Above Self și Unite for Good.

AUTOR: F.S

















