Administrația Națională de Meteorologie a emis noi informări și atenționări meteorologice care vizează și județul Dâmbovița, în special zona montană, unde vremea se va înrăutăți semnificativ în intervalul următor.
Potrivit ANM, în perioada 5 februarie, ora 10:00 – 6 februarie, ora 10:00, sunt prognozate precipitații în cea mai mare parte a țării, însoțite de intensificări ale vântului. În județul Dâmbovița, la munte, la altitudini de peste 1500 de metri, vor predomina ninsorile, iar vântul va avea rafale puternice pe creste.
Meteorologii avertizează că, în zona montană a județului Dâmbovița, se va depune un strat nou de zăpadă de 15–30 de centimetri, iar vântul va atinge viteze de 90–100 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea sub 100 de metri. În aceste condiții, a fost emis Cod Galben pentru precipitații însemnate cantitativ, ninsori viscolite și strat de zăpadă.
În zonele joase ale județului sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, cu acumulări moderate de apă, iar pe alocuri se pot menține condiții de polei.
AUTOR: F.S

















