Chindia Târgoviște a obținut o nouă victorie în meciurile amicale. Astăzi, pe terenul sintetic din apropierea Complexului Turistic de Natație, echipa dâmbovițeană a obținut o victorie categorică împotriva Progresului Spartac. În disputa cu bucureștenii, elevii lui Ilie Poenaru s-au impus cu un categoric 5-1.
Trei dintre goluri au fost marcate de Sergiu Jurj, un atacant venit în această iarnă la Târgoviște de la CSC Șelimbăr. Alte două goluri au fost marcate de R. Mihai și Necșulescu.
În disputa cu Progresul Spartac, Chindia a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Contra – Munoz, Bilali, Pandele, Cocoşatu – Necşulescu, Roşu, Pena, Rareş Mihai – Plaza, Jurj. În repriza secundă au intrat: Lungu, Constantin şi Tănase.
Mâine, de la ora 12.30, pe arena „Eugen Popescu”, Chindia va susține un nou amical în compania celor de la FC Voluntari.
M.I.

















