You are currently viewing Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prezent la un eveniment internațional dedicat împlinirii a 200 de ani de cale ferată modernă

Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, prezent la un eveniment internațional dedicat împlinirii a 200 de ani de cale ferată modernă

Transportul feroviar și rolul său în dezvoltarea durabilă au fost în centrul unui eveniment internațional la care a participat, în această săptămână, dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Oficialul român a fost prezent la manifestarea „200 Years of the Modern Railway”, organizată la Ambasada Marii Britanii din Bruxelles, dedicată aniversării a două secole de la apariția căii ferate moderne.

În cadrul evenimentului, Ionuț Săvoiu a subliniat importanța strategică a transportului feroviar, atât din perspectivă economică, cât și socială și de mediu.

„Calea ferată nu este doar infrastructură, ci un simbol al cooperării, al mobilității sigure și al tranziției verzi”, a transmis secretarul de stat.

Acesta a vorbit și despre responsabilitatea actuală a decidenților față de viitorul mobilității europene, amintind evoluția de la primele locomotive cu abur până la soluțiile feroviare sustenabile ale prezentului.

Investițiile în transportul feroviar reprezintă o investiție în viitor, în oameni și în o dezvoltare durabilă, care unește comunități și națiuni”, a precizat Ionuț Săvoiu.

La finalul evenimentului, oficialul român a semnat în Cartea de Onoare a Ambasadei Marii Britanii, lăsând un mesaj de mulțumire pentru invitație și urări de prosperitate, în contextul cooperării internaționale din domeniul transporturilor.

AUTOR: F.S.