Luna februarie aduce, la Târgoviște, o inițiativă culturală inedită dedicată tinerilor pasionați de film și literatură. Centrul Europe Direct Târgoviște organizează, în perioada 5–23 februarie, evenimentul „Blind date cu un film”, o activitate care marchează simbolic atât Ziua Îndrăgostiților, cât și Dragobetele, prin intermediul cinematografiei de calitate.
Proiectul este destinat voluntarilor centrului și își propune să îi familiarizeze cu filme realizate după opere literare celebre sau inspirate din viața unor personalități ale culturii, istoriei și tradițiilor românești. Totodată, inițiativa urmărește stimularea dialogului, a reflecției asupra mesajelor artistice și consolidarea relațiilor din cadrul echipei.
Potrivit organizatorilor, selecția filmelor se va face într-un format neconvențional. „Voluntarii vor propune titluri de filme în sistem «blind date», fără a dezvălui numele acestora, oferind doar indicii despre tematică, gen sau actori”, precizează reprezentanții Europe Direct Târgoviște. Propunerile pot fi depuse până la 12 februarie, urmând ca alegerea filmelor să aibă loc pe 13 februarie.
Vizionarea producțiilor selectate se va desfășura în intervalul 16–22 februarie, iar participanții vor realiza mini-cronici de film, care vor fi prezentate în cadrul evenimentului de închidere, programat pe 23 februarie, sub titlul simbolic „Sărbătorim iubirea… de film”.
Cele mai reușite cronici vor fi premiate.
Prin această activitate, Europe Direct Târgoviște își propune nu doar să celebreze luna iubirii, ci și să promoveze cultura cinematografică, lectura și dialogul autentic între tineri, într-un cadru informal și creativ.
AUTOR: F.S














