România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Ranking Series Zagreb 2026! Luptătoarea româncă Alexandra Anghel, a cucerit medalia de aur, la categoria 76 de kilograme, după ce s-a impus în marea finală în fața adversarei din SUA, cu scorul de 9–1.
Românca a avut un parcurs excelent în competiția de la Zagreb, obținând victorii importante în fața adversarelor din Canada și Japonia, calificându-se astfel în finală și confirmând forma foarte bună de la începutul acestui an.
Totodată, sportiva Incze Kriszta a obținut medalia de bronz în cadrul categoriei 65 kg, la primul turneu Ranking al sezonului, după o evoluție ambițioasă și determinată.
Pe lângă aurul cucerit de Alexandra și bronzul obținut de Kriszta, luptele feminine românești au mai înregistrat o clasare pe locul 5, prin Beatrice Ferent (55 kg), care a cedat în finala mică.
M.I.

















