You are currently viewing Informare ANM: ninsori, vânt și răcire accentuată. Județul Dâmbovița, vizat până marți seara

Informare ANM: ninsori, vânt și răcire accentuată. Județul Dâmbovița, vizat până marți seara

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă la nivel național, care vizează și județul Dâmbovița, valabilă până marți, 10 februarie, ora 20:00.
Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în acest interval sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii.

Meteorologii anunță că, începând din cursul zilei de luni și până marți seara, vor fi precipitații sub formă de ninsoare în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în Transilvania și la munte, iar local se vor acumula cantități de apă de 5–10 l/mp, cu valori mai mari în zonele montane. Stratul de zăpadă nou depus va avea grosimi de 5–10 cm, iar la munte poate ajunge, în general, la 15 cm. Izolat, se pot forma polei sau ghețuș.

Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, sudul și estul țării, cu rafale de 45–50 km/h, iar în zonele montane înalte rafalele pot depăși 80–90 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

De asemenea, vremea se va răci semnificativ. În regiunile extracarpatice, inclusiv în estul și sudul țării, temperaturile vor scădea accentuat, iar în noaptea de luni spre marți sunt așteptate minime cuprinse între -15 și -5 grade, în timp ce maximele se vor situa, în general, între -6 și 3 grade.

Meteorologii precizează că informarea va fi actualizată, în funcție de evoluția fenomenelor, inclusiv prin avertizări nowcasting, dacă situația o va impune.

AUTOE: F.S