You are currently viewing TÂRGOVIȘTE: 10.000 de lei amendă și suspendarea activității pentru un agent economic care nu a respectat prevederile legale privind comercializarea produselor de tutun către minori

TÂRGOVIȘTE: 10.000 de lei amendă și suspendarea activității pentru un agent economic care nu a respectat prevederile legale privind comercializarea produselor de tutun către minori

COMUNICAT DE PRESĂ

Jandarmii dâmbovițeni au constatat astăzi, 9 februarie, faptul că un agent economic comercializa țigări unui minor aflat în fața magazinului situat în municipiul Târgoviște.

Ca urmare, acesta a fost sancționat cu 10.000 de lei amendă, fiind aplicată și o sancțiune complementară de suspendare a activității pentru 30 de zile.

              Informații suplimentare:

Agenții economici trebuie să cunoască faptul că în conformitate cu Legea nr. 349 din 2002 actualizată, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, art. 3, alin. 6^1: Se interzice vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani.

Art. 10 lit. b^1) din același act normative prevede că: nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor art. 3 alin. (6^1), (6^2) şi (6^3) se sancţionează cu amendă contravenţională de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii prevăzute de această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul