You are currently viewing Activitate preventivă la Penitenciarul Mărgineni, în parteneriat cu IPJ Dâmbovița

Activitate preventivă la Penitenciarul Mărgineni, în parteneriat cu IPJ Dâmbovița

Penitenciarul Mărgineni a găzduit, astăzi, 11 februarie 2026, o nouă activitate preventivă în cadrul programului „Dincolo de aparențe”, ediția a XVI-a, 2025–2026. Demersul a fost realizat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și a avut ca temă prevenirea victimizării minorilor.

La activitate au participat elevi și cadre didactice de la Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște, discuțiile fiind centrate pe conștientizarea riscurilor asociate anturajului, comportamentelor neadecvate, consumului de substanțe interzise și implicării în fapte antisociale.

Reprezentanții instituției precizează că evenimentul face parte din demersurile de implementare a Strategiei naționale de prevenire a recidivei 2025–2029, având ca obiectiv consolidarea comportamentelor responsabile și creșterea gradului de informare în rândul tinerilor.

AUTOR: F.S.