Proiectul „Învață de la antreprenori”, derulat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, a ajuns la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, unde elevii au avut ocazia să participe la o întâlnire dedicată inițiativei private și transformărilor din domeniul tehnologic.
Invitatul acestei ediții a fost Alexandru Tomescu, fondatorul Coders Lab – Academia de IT, care le-a vorbit tinerilor despre începuturile sale în antreprenoriat, despre provocările primilor pași în business și despre modul în care tehnologia și inteligența artificială influențează piața muncii și societatea.
Discuția a avut un caracter aplicat, fiind abordate teme precum transformarea unei idei într-un produs concret, competitivitatea din domeniul IT, dar și importanța perseverenței și a adaptabilității într-un mediu economic în continuă schimbare.
Elevii au adresat întrebări legate de startup-uri, oportunități în domeniul tehnologic și impactul inteligenței artificiale, dialogul fiind unul deschis și interactiv.
Reprezentanții CCIA Dâmbovița au subliniat că astfel de întâlniri urmăresc să apropie mediul educațional de realitățile economice actuale și să ofere tinerilor exemple concrete de parcurs profesional. Inițiativa face parte dintr-o serie de activități dedicate educației antreprenoriale, prin care elevii din județ pot intra în contact direct cu oameni din mediul de afaceri și pot înțelege mai bine provocările și oportunitățile pieței.

AUTOR: F.S.

















