Deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, anunță că a votat o inițiativă legislativă care consolidează drepturile pacientului, prin introducerea explicită a dreptului la a doua opinie medicală. Potrivit parlamentarului, măsura vine în sprijinul celor care primesc un diagnostic important sau o recomandare terapeutică majoră și au nevoie de confirmare înainte de a lua o decizie.
„Atunci când se stabilește un diagnostic sau se recomandă un tratament important, pacienții au nevoie de confirmare și de claritate pentru a lua decizii în siguranță”, a transmis Carmen Holban.
Propunerea completează cadrul legal privind drepturile pacientului, astfel încât accesul la servicii medicale de calitate „să fie echitabil, continuu și eficient, mai ales în etapa stabilirii diagnosticului”. Un element nou introdus de această modificare este obligația medicului curant de a direcționa și programa pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară.
„Introduce o obligație clară pentru medicul curant: să direcționeze și să programeze pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară. Măsura scurtează timpii de așteptare, reduce incertitudinile din parcursul de diagnostic și ajută pacientul să nu fie lăsat să se descurce singur prin sistem”, a explicat deputatul PSD.
În ceea ce privește a doua opinie medicală, aceasta presupune consultarea unui alt specialist pe baza investigațiilor deja realizate sau, dacă este nevoie, a unor investigații suplimentare, fără reluarea întregului proces.
„A doua opinie permite consultarea unui alt specialist pe baza investigațiilor deja făcute sau, dacă e nevoie, a unora suplimentare, fără reluarea întregului proces. Este o plasă de siguranță care crește încrederea în actul medical și sprijină o decizie informată”, a mai precizat Carmen Holban.
Potrivit acesteia, obiectivul este ca „dreptul pacientului la a doua opinie medicală și obligațiile stabilite pentru medici să funcționeze efectiv, în timp util, atunci când este nevoie”.
AUTOR: F.S.

















