Biblioteca Orășenească Titu organizează, în perioada următoare, cursuri gratuite pentru dezvoltarea competențelor digitale de bază, în cadrul programului „Digital STARs”. Inițiativa se adresează cetățenilor cu vârsta peste 16 ani și are ca obiectiv creșterea nivelului de alfabetizare digitală în comunitate.
Participanții vor învăța să utilizeze dispozitive digitale, să navigheze în siguranță pe internet, să comunice online și să identifice informații sigure în mediul virtual. De asemenea, cursul include noțiuni despre redactarea documentelor, accesarea și utilizarea serviciilor guvernamentale online, precum și despre modalități de dezvoltare a unei afaceri cu ajutorul instrumentelor digitale.
Programul este conceput astfel încât să sprijine atât activitățile din viața de zi cu zi, cât și pe cele profesionale sau cetățenești, oferind participanților mai multă încredere în utilizarea tehnologiei.
La finalul cursului, absolvenții vor primi certificate de absolvire în domeniul digital.
Cursurile se desfășoară la Biblioteca Orășenească Titu – Casa de Cultură Titu Târg. Înscrierile au loc în perioada 16 februarie – 1 iulie 2026, iar persoanele interesate se pot adresa doamnei bibliotecar Nicoleta Liliana Grigorescu.
AUTOR: F.S.

















