Dâmbovițeanul Daniel Popa a revenit în Superligă! Vineri, atacantul în vârstă de 30 de ani a devenit fotbalistul lui Metaloglobus București, ocupanta ultimului loc din prima ligă a țării.
Trecut pe la echipe precum Dinamo, Chindia Târgovişte, U Cluj, FCSB, Daejeon Hana Citizen sau Genclerbirligi în cariera sa, Daniel Popa a luat decizia de a se lupta pentru evitarea retrogradării în Liga 2 alături de Metaloglobus. „Popică” era liber de contract din luna august, după despărțirea de turcii de la Genclerbirligi.
„Bine ai venit, Daniel Popa! Metaloglobus își întărește ofensiva cu un jucător experimentat în fotbalul românesc. Atacantul de 30 de ani, originar din Pietroșița, a jucat în prima ligă din România pentru Chindia, Dinamo, FC Botoșani, Universitatea Cluj și FCSB.
Popa are 355 de meciuri jucate în carieră, reușind 79 de goluri și 32 de pase decisive. A câștigat un trofeu de campion și o Supercupă, ambele cu FCSB, în 2025. De asemenea, noul nostru vârf a cucerit și Cupa Ligii în 2017, cu Dinamo.
Reușim, așadar, să transferăm un vârf cu experiență bogată în România și cu reușite semnificative, care i-au adus transferuri în Coreea de Sud, la Daejeon Hana Citizen și Turcia, la Genclerbirligi. Mult succes, Daniel! Hai, Metalo!”, a fost mesajul de întâmpinare al celor de la Metaloglobus București pentru fotbalistul dâmbovițean.
M.I.

















