La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 00:25, un bărbat, de 41 de ani, din comuna Cojasca, a fost surprins de către polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul au fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a concentrație de alcool. În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
IPJ DÂMBOVIȚA

















