You are currently viewing Sorin Costreie: România trebuie să reglementeze accesul copiilor sub 16 ani la reţelele sociale

Sorin Costreie: România trebuie să reglementeze accesul copiilor sub 16 ani la reţelele sociale

Consilierul președintelui Nicușor Dan pentru probleme de Educație, Sorin Costreie, a declarat duminică, 15 februarie, invitat la Digi24, că România trebuie să reglementeze accesul copiilor sub 16 ani la reţelele sociale, pentru că studiile arată că tinerii au o mare problemă în a se concentra şi a memora.
Să fiu foarte clar, da, eu cred că trebuie să reglementăm, dar simpla reglementare nu va rezolva problema. Pentru că avem o mare problemă cu capacitatea copiilor noştri de a se concentra, şi aici avem studii, şi de a memora, şi astea sunt în legătură cu aceste reţele digitale”, a spus Sorin Costreie.
La un moment dat, eu cred că în cam toate ţările din Europa, majoritatea lor, vor avea astfel de legi. Avem nevoie de studii de specialitate. Deşi sunt liberal şi sunt împotriva reglementărilor, aici cred că trebuie, pentru că nu se mai poate. Uitaţi-vă la cazurile pe care le-am avut foarte recent, cu minorii aceia care planificau o crimă, tot sistemul acesta de bullying şi de violenţă pe care îl avem în şcoli”, a completat profesorul Costreie.

Editor: IFA