You are currently viewing Vreme schimbătoare în Muntenia, în următoarele două saptămâni

Vreme schimbătoare în Muntenia, în următoarele două saptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele două săptămâni, iar în Muntenia vremea va avea variații de la o zi la alta, cu episoade mai reci în a doua parte a acestei săptămâni, urmate de o încălzire treptată.

În primele zile, mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul valorii de 4 grade. În intervalul 19–21 februarie, valorile diurne vor scădea spre 0 grade, ceea ce va accentua senzația de frig, mai ales în zonele expuse vântului.

Începând cu 22 februarie, temperaturile vor intra pe un trend ascendent, iar spre finalul intervalului de prognoză se vor apropia de 10 grade, mediat regional.

Pe timpul nopții, temperaturile vor coborî treptat de la aproximativ 2 grade în prima zi a intervalului, până la -2 grade în jurul datei de 19 februarie. În perioada 20–22 februarie, minimele vor oscila între -7 și 0 grade, urmând ca după 23 februarie să crească treptat, apropiindu-se de -2 grade.

Meteorologii anunță că temporar vor fi precipitații pe tot parcursul intervalului, fără a exclude episoade mixte în perioadele cu temperaturi apropiate de pragul înghețului.
Pentru județul Dâmbovița, aflat în Muntenia, acest tablou meteorologic înseamnă câteva zile mai reci, urmate de o ușoară revenire termică spre final de lună, însă fără semne clare de primăvară stabilă.

AUTOR: F.S.