Ninsorile din ultimele ore au pus la încercare administrațiile locale din județ, iar la Răcari intervențiile au început încă din prima parte a zilei. Utilajele au ieșit în teren pentru a menține drumurile practicabile, în condiții dificile, în unele zone circulându-se „la negru”. Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a transmis un mesaj public după o zi de intervenții susținute, subliniind efortul depus de echipele din teren.
„12 ore de activitate, 10 utilaje în teren. Se circulă în condiții de iarnă, iar în unele zone chiar «la negru». Cu siguranță nu putem mulțumi pe toată lumea. Am primit observații că unele străzi s-au îngustat, că nu pot circula două autovehicule în paralel sau că am ajuns prea târziu în anumite zone, în ciuda faptului că, la ora 12, eram deja în teren”, a precizat edilul.
În același mesaj, primarul a reacționat și la criticile apărute în spațiul public, apărând activitatea echipelor implicate în deszăpezire.
„Am văzut și reacția «pastilelor otrăvitoare», care nu au observat munca depusă de colegii din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Am văzut și reacția «supozitoarelor» care stau mai mult prin alte localități, pe la București sau prin alte unități administrativ-teritoriale, și nu au pus mâna, în viața lor, pe o lopată. Dar acest aspect este neglijabil. Noi ne facem treaba și mergem mai departe”, a transmis Marius Florin Caravețeanu.
Edilul a ținut să le mulțumească public celor implicați în intervenții. „Mulțumesc colegilor din Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Răcari care au participat la această acțiune grea, dar în același timp frumoasă.”
La Răcari, intervențiile continuă în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, iar autoritățile locale le recomandă șoferilor prudență și adaptarea vitezei la condițiile de drum.

AUTOR? F.S.

















