You are currently viewing PRIMA CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ A PREOȚILOR DIN SPITALELE DE PSIHIATRIE

PRIMA CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ A PREOȚILOR DIN SPITALELE DE PSIHIATRIE

În perioada 16-18 februarie 2026, Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, județul Prahova, a găzduit prima întâlnire națională a preoților de caritate care slujesc în unitățile de psihiatrie ale Patriarhiei Române. Evenimentul a urmărit întărirea misiunii pastorale în rândul persoanelor care se confruntă cu tulburări psihice și au nevoie de sprijin spiritual.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, eparhia noastră a fost reprezentată de Pr. Ciprian Prisiceanu, slujitor al capelei „Sf. Ier. Spiridon” a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și coordonatorul eparhial al preoților de caritate.

Programul conferinței a debutat cu Sfânta Liturghie, urmată de sesiuni de lucru, discuții aplicate și prezentări tematice. Pr. Florin Ciprian Petre, preot la biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia” din București, a susținut o comunicare intitulată „Depresia între suferință psihologică și căutare spirituală. Rolul preotului în lanțul terapeutic”, temă ce va sta la baza catehezei naționale din anul 2026.

Întâlnirea a subliniat importanța slujirii pastorale în mediul psihiatric și a modului în care preotul poate însoți persoana aflată în suferință, preoții misionari împărtășind situații concrete din activitatea lor. 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI