În ultimele zile, vremea din România a fost genul acela de subiect care îți ocupă automat primele cinci minute din orice conversație. Fie că vorbim despre discuții la birou, mesaje pe grupul de prieteni sau clasica replică schimbată cu vecinul în lift, pare că toți am avut ceva de comentat despre ce se întâmplă afară. După o perioadă în care ne obișnuiserăm cu temperaturi surprinzător de blânde pentru această perioadă, ultimele zile ne-au readus cu picioarele pe pământ. Diminețile au început să fie din nou reci, cu aerul acela tăios care te face să regreți că ai scos geaca mai subțire din dulap. E genul de frig care nu pare dramatic când te uiți la termometru, dar pe care îl simți imediat în obraji și în mâini.

Ce mi s-a părut interesant a fost contrastul puternic dintre momentele zilei. Dimineața, ceață pe alocuri, umezeală și o lumină difuză, aproape leneșă. La prânz, un soare surprinzător de generos, care te face să crezi că poate, totuși, exagerezi cu stratul suplimentar de haine. Seara, din nou o răcoare serioasă, de parcă cineva ar fi rotit brusc un buton invizibil al temperaturii. În unele zone, vântul a fost adevăratul „personaj principal”. Nu neapărat furtuni spectaculoase, dar suficiente rafale cât să-ți încurce umbrela și să-ți dea senzația că vremea nu s-a hotărât încă ce vrea. Copacii au început să foșnească mai apăsat, iar pe străzi s-a simțit acea agitație specifică zilelor schimbătoare. În alte zone, ninsoare. Puternică. Genul acela de ninsoare care vine cu panică în rândul oamenilor și al autorităților. Personal? Consider că este doar…iarnă.

Pe de altă parte, au existat și momente incredibil de plăcute. După-amiezi în care cerul a fost curat, cu un albastru intens, aproape ireal. Lumina a căzut frumos pe clădiri, iar orașele au avut o energie aparte. Terasele, acolo unde au fost deschise, au prins din nou viață pentru câteva ore, de parcă lumea voia să profite la maximum de fiecare rază de soare. Mi se pare fascinant cum vremea influențează starea noastră de spirit. În zilele mai înnorate, parcă ritmul încetinește. Oamenii merg mai grăbiți, dar în același timp par mai tăcuți. Când iese soarele, chiar și pentru scurt timp, se schimbă complet atmosfera: mai multe zâmbete, mai multă energie, mai mult chef de ieșit din casă. În ultimele seri, am observat cum cerul a oferit adevărate spectacole la apus, cu nuanțe de portocaliu, roz și mov, care se amestecau peste siluetele blocurilor sau ale dealurilor. Am realizat că, indiferent de cât de schimbătoare este vremea, are farmecul ei.

În mod evident, ne aflăm într-o perioadă de tranziție. Nu putem vorbi despre căldura stabilă cu care ne delectăm vara, dar nici despre frigul constant al iernii. Putem vorbi, însă, despre un dans continuu între temperaturi, între nori și soare, între dorința de a sta în casă cu o cană de ceai și impulsul de a ieși la o plimbare lungă, între iarnă și primăvară. Mie îmi place această dinamică. Îmi amintește că natura nu funcționează după programul nostru și că, oricât am încerca să planificăm totul la minut, există mereu un element imprevizibil. Vremea din ultimele zile ne-a ținut în priză, ne-a scos din rutină și ne-a oferit, pe lângă mici bătăi de cap, și câteva momente autentice de frumusețe. La Târgoviște, a nins.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.