You are currently viewing Președinții de Curți de Apel îi cer lui Nicușor Dan să blocheze legea pensiilor magistraților

Președinții de Curți de Apel îi cer lui Nicușor Dan să blocheze legea pensiilor magistraților

Președinții celor 16 Curți de Apel din țară i-au trimis șefului statului, Nicușor Dan, un memoriu prin care îi solicită ca, înainte de promulgare, să trimită spre reexaminare în Parlament legea pensiilor magistraților, susținând că Justiția riscă să intre „într-un colaps sistemic”.

Șefii Curților de Apel afirmă că proiectul de lege modifică substanțial statutul magistraților în ceea ce privește regimul pensiilor și detaliază cum premierul a inventat mai multe regimuri de pensionare pentru magistrați.

Magistrații susțin că acum e obligația constituțională a Președintelui să coreleze legislația națională cu tratatele internaționale și cu jurisprudența Curții Uniunii Europene.

,,Prezentul memoriu are ca scop reliefarea acelor aspecte care intră în competența de analiză a președintelui României, referitoare la oportunitatea reglementării, precum și a aspectelor de legalitate ce nu au făcut obiectul controlului a priori de constituționalitate cu privire la legea menționată. Subliniem că solicitarea noastră nu repune în discuție aspectele statuate prin Decizia CCR din data de 18.02.20261, nepublicată la momentul redactării prezentului memoriu, pronunțată în controlul a priori de constituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. În acest context și în lumina jurisprudenței CCR referitoare la art.77 alin.(2) din Constituție (ex.Decizia nr.30/2016), subliniem că rolul președintelui României în procedura de promulgare a legii este unul esențial, iar nu unul pur decorativ, șeful statului având competența constituțională de a verifica el însuși legea în raport cu respectarea exigențelor de oportunitate, de reflectare a unei justificări reale sociale, economice sau politice în adoptarea unui act normativ, precum și a exigențelor corelării legii cu ansamblul reglementărilor interne și armonizarea legislației naționale cu legislația europeană și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența CEDO”, se arată în memoriul trimis Administrației Prezidențiale.

Judecătorii invocă jurisprudența CJUE și principiul supremației dreptului UE, subliniind că măsurile care modifică statutul și remunerația magistraților intră sub incidența dreptului Uniunii atunci când afectează independența judecătorilor. Intervenția legislativă ar putea pune sub semnul întrebării protecția magistraților față de presiuni externe.

,,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că statele membre sunt ținute să respecte obligațiile care le revin din dreptul Uniunii, în special atunci când prevăd modalitățile de stabilire a remunerației și a pensiilor judecătorilor. (…) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune statelor membre obligația de a asigura protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. (…) Această obligație implică garanții de independență a instanțelor naționale, independență ce face parte integrantă din dreptul fundamental la un proces echitabil consacrat de articolul 47 din Carta UE. Menținerea independenței judecătorilor este primordială pentru asigurarea statului de drept, iar cerința independenței ține de conținutul esențial al dreptului la o cale de atac eficientă”, transmit Curțile de Apel.

Editor: IFA