You are currently viewing Episodul de iarnă prin care trecem cauzează noi probleme în țară și în județul Dâmbovița

Episodul de iarnă prin care trecem cauzează noi probleme în țară și în județul Dâmbovița

Județul Dâmbovița se află sub cod galben de vreme severă, cu ninsori, viscol și intensificări ale vântului, iar efectele fenomenelor hidrometeorologice se resimt în mai multe zone din țară. Potrivit datelor comunicate la ora 10:30 de Departamentul pentru Situații de Urgență, structurile MAI intervin în continuare pentru gestionarea situațiilor generate de condițiile meteo nefavorabile.

La nivel național, sunt intervenții în desfășurare în opt județe, unde 58 de autovehicule, cu aproximativ 106 persoane, au rămas blocate din cauza zăpezii depuse pe carosabil. Persoanele nu au solicitat îngrijiri medicale, iar până la acest moment nu sunt semnalate urgențe la care echipajele să nu poată ajunge.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, se înregistrează avarii în 23 de localități din trei județe – Dâmbovița, Prahova și Teleorman – fiind afectați aproximativ 3.949 de consumatori finali. Situația este în dinamică, iar echipele operative intervin pentru remedierea defecțiunilor.

În ceea ce privește traficul rutier, sunt închise trei tronsoane de drum național și 21 de drumuri județene în mai multe județe din sud și sud-est. De asemenea, există restricții pentru autovehiculele de mare tonaj pe anumite sectoare de drum național. Traficul feroviar nu înregistrează blocaje, însă în zona maritimă și aeriană au fost raportate restricții și suspendări temporare de manevre.

La nivelul județului Dâmbovița, autoritățile rămân în alertă, în condițiile în care ninsoarea continuă, iar rafalele de vânt pot favoriza apariția de noi probleme, în special în zonele expuse.

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență subliniază că prioritatea rămâne protejarea vieții și reducerea riscurilor pentru populație, iar structurile operative sunt mobilizate pentru a asigura un răspuns coordonat și eficient.

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze din surse oficiale, să evite deplasările în zonele afectate dacă nu sunt absolut necesare și să apeleze 112 în caz de urgență.

AUTOR: F.S.