Angajații din sistemul penitenciar sunt așteptați astăzi, 24 februarie 2026, începând cu ora 17.00, la un protest organizat în Piața Victoriei din București, în contextul ședinței de Guvern în care este anunțată aprobarea ordonanței de urgență privind măsuri aplicabile în administrația publică.
Acțiunea este anunțată de Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare, care a transmis că „toți polițiștii de penitenciare care pot participa la această reacție rapidă sunt așteptați în Piața Victoriei”.
Potrivit organizației sindicale, actul normativ aflat pe agenda Executivului include o prevedere care stabilește un termen de 30 de zile pentru modificarea vârstei de pensionare, măsură ce ar viza personalul din structura de apărare națională, respectiv pensiile militare de stat.
Reprezentanții sindicali susțin că, deși jalonul din PNRR privind pensiile militare ar fi fost deja îndeplinit prin modificările operate anterior, noua intervenție legislativă ar avea consecințe pe termen lung asupra carierelor din sistem.
„Măsura nu va impacta bugetul de stat în anul de referință 2026, însă va impacta pentru totdeauna carierele și viețile personalului din structură”, se arată în mesajul transmis.
La protest sunt așteptați și reprezentanți ai poliției penitenciare din județul Dâmbovița, care se alătură acțiunii organizate la nivel național.
AUTOR: F.S.

















