La data de 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Precizăm faptul că, la data de 20 februarie a.c., în jurul orei 19:10, polițiștii au oprit pentru control pe DJ 702 H, în comuna Morteni, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din aceeași comună.
În urma testării șoferului cu aparatul din doare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică a rezultat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, fiind dispuse măsurile prevăzute de lege.
IPJ DÂMBOVIȚA














