You are currently viewing Întâlniri cu cetățenii din Dărmănești pentru clarificarea situațiilor de grănițuire

Întâlniri cu cetățenii din Dărmănești pentru clarificarea situațiilor de grănițuire

Primăria comunei Dărmănești a demarat, începând de astăzi, o serie de întâlniri cu proprietarii de terenuri din zonele unde au fost semnalate probleme privind grănițuirea. Discuțiile vizează tarlalele în care au apărut neconcordanțe în procesul de cadastrare.

Primarul comunei, Valentin Mihalache, a precizat că întâlnirile au ca scop clarificarea situațiilor punctuale și corectarea eventualelor erori.

Aceste discuții au ca obiectiv corectarea eventualelor neconcordanțe, rezolvarea inechităților și apropierea de finalizarea proiectului de cadastrare gratuită. Ne dorim transparență, corectitudine și soluții echitabile pentru toți proprietarii implicați”, a transmis edilul.

Autoritățile locale fac apel la colaborare din partea cetățenilor pentru finalizarea acestui demers, considerat esențial pentru clarificarea situației juridice a terenurilor din comună.

AUTOR: F.S.