You are currently viewing Proiectul CCIA Dâmbovița „Învață de la antreprenori” a ajuns la Liceul „Aurel Rainu” din Fieni

Proiectul CCIA Dâmbovița „Învață de la antreprenori” a ajuns la Liceul „Aurel Rainu” din Fieni

Proiectul „Învață de la antreprenori”, derulat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, a continuat, astăzi, la Liceul „Aurel Rainu” din Fieni, unde elevii au avut ocazia să participe la o întâlnire dedicată realităților mediului de afaceri.

Invitatul acestei ediții, antreprenorul Andrei Picioruș, a vorbit despre parcursul său profesional, punând accent pe momentele dificile și pe lecțiile învățate din eșecuri. Discuția a vizat acceptarea greșelilor ca etapă firească în dezvoltare, determinarea în perioadele de blocaj, capacitatea de a învăța din propriile decizii și asumarea responsabilității pentru propriul drum.

Elevii au aflat că antreprenoriatul nu presupune un traseu liniar și că, dincolo de rezultate, caracterul se formează în momentele dificile. Organizatorii au subliniat importanța unor astfel de întâlniri, care apropie mediul de afaceri de școală și creează legături între experiența practică și aspirațiile tinerilor.

Reprezentanții CCIA Dâmbovița au transmis mulțumiri invitatului pentru deschiderea și sinceritatea cu care a împărtășit atât reușitele, cât și încercările din parcursul său profesional.

AUTOR: F.S.