You are currently viewing Ședință a Colegiului Prefectural, astăzi, la Târgoviște. Planul de acțiuni pentru 2026, pe agenda discuțiilor

Ședință a Colegiului Prefectural, astăzi, la Târgoviște. Planul de acțiuni pentru 2026, pe agenda discuțiilor

La sediul Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița a avut loc astăzi ședința Colegiului Prefectural, sub conducerea prefectului Marian Tănase. La reuniune au participat conducătorii instituțiilor publice deconcentrate din județ, precum și reprezentanți ai mass-media locale.

Pe ordinea de zi s-au aflat cinci teme considerate prioritare pentru județ. Prefectul Marian Tănase a prezentat, în sinteză, principalele acțiuni și obiective propuse de serviciile publice deconcentrate și de alte structuri aflate în subordinea Guvernului sau a ministerelor pentru anul 2026, fiind supus aprobării și Planul de acțiuni al județului pentru anul în curs.

În cadrul ședinței a fost analizată activitatea desfășurată în 2025 de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I Dâmbovița, raportul fiind prezentat de inspectorul-șef, Florea Cristian-Claudiu.

De asemenea, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a prezentat evoluția veniturilor bugetare în primele luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și rezultatele activității de inspecție fiscală.

Pe agenda întâlnirii s-a aflat și raportul privind aplicarea unitară a legislației în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, prezentat de conducerea Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița. Inspectorul-șef, Marius Lixandru, a evidențiat principalele direcții de acțiune din anul 2025, cu accent pe combaterea muncii nedeclarate, verificarea respectării drepturilor salariale și monitorizarea condițiilor de muncă în sectoarele cu risc crescut.

Pe agenda întâlnirii s-a aflat și bilanțul principalelor activități desfășurate în 2025 de Garda Forestieră Județeană Dâmbovița.

Dialogul instituțional a evidențiat necesitatea unei cooperări constante între structurile cu responsabilități în aceste domenii, cu accent pe siguranța cetățeanului, protejarea persoanelor vulnerabile și respectarea legii.

Instituția Prefectului a transmis că își menține angajamentul de a acționa cu responsabilitate și transparență, în colaborare cu toate instituțiile competente, pentru implementarea soluțiilor necesare la nivel județean.

AUTOR: F.S.