You are currently viewing Mai mulți șoferi au rămas fără permis auto, în urma unor razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni!

Mai mulți șoferi au rămas fără permis auto, în urma unor razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii dâmbovițeni au efectuat razii și verificări în mai multe puncte din județ. De asemenea, au fost realizate mai multe controale în sălile de jocuri din Târgoviște.

În urma acțiunilor efectuate, polițiștii au legitimat 740 de persoane și au aplicat amenzi în valoare de peste 130.000 de lei.

Cele mai multe dintre acestea, respectiv 358 au fost aplicare pentru încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 52 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, au fost reținute 18 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare.

IPJ DÂMBOVIȚA