You are currently viewing Primăvara a ajuns în școlile din Titu. Dulciuri, flori și mărțișoare oferite de primarul Laurențiu Costache

Primăvara a ajuns în școlile din Titu. Dulciuri, flori și mărțișoare oferite de primarul Laurențiu Costache

Ziua de început de primăvară a fost marcată, la Titu, printr-un gest simbolic adresat cadrelor didactice și copiilor din unitățile de învățământ. Primarul Laurențiu Costache a mers în școli, licee și grădinițe pentru a oferi flori și mărțișoare, în semn de apreciere pentru activitatea dascălilor.

Edilul a transmis că inițiativa este un semn de recunoștință față de cei care contribuie, zi de zi, la formarea noilor generații.

„Primăvara a ajuns astăzi în școlile, liceele și grădinițele din oraș, unde am mers cu flori și mărțișoare pentru a aduce un strop de bucurie și recunoștință cadrelor didactice care, zi de zi, modelează viitorul nostru”, a precizat primarul orașului Titu.

Momentele dedicate copiilor au completat atmosfera festivă, aceștia primind și mici surprize dulci.

„Bucuria a fost și mai mare atunci când cei mici au primit surprize dulci, oferite cu drag și din suflet. Zâmbetele lor spun mai mult decât orice cuvânt. Primăvara începe cu gesturi simple, dar pline de lumină”, a mai transmis Laurențiu Costache.

AUTOR: F.S.