Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat nominalizările pentru conducerile marilor parchete.
Direcția Națională Anticorupție
- Viorel Cerbu, un veteran al instituției, actual adjunct DNA, a fost propus procuror șef al DNA
- Mihai Prună, șeful DNA Pitești, a fost propus adjunct al DNA
- Marinela Mincă, șefa secției judiciare a DNA, a fost propusă adjunct al DNA
Parchetul General:
- Cristina Chiriac, șefa DNA Iași, a fost propusă Procuror General al României
- Marius Voineag, actualul șef DNA, a fost propus adjunct al Procurorului General
DIICOT
- Codrin Miron, actualul șef al DIICOT Timișoara, a fost propus procuror șef al DIICOT
- Alex Florența, actualul Procuror General al României, a fost propus adjunct al DIICOT
- Julien Iacobici, de la parchetul Curții de Apel Constanța, a fost propus adjunct DIICOT
Criteriile după care au fost evaluați candidații
În ceea ce priveşte susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care candidează, criteriile au fost: cunoaşterea specificului unităţii sau a structurii pentru care candídează, sub aspectul activităţii desfăşurate şi al modului de organizare; viziunea asupra modului în care candidatul înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetătenilor; identificarea unor eventuale disfuncţii şi vulnerabilităţi ale unităţii sau structurii pentru care candidează; propunerea de soluţii pentru prevenirea sau înlăturarea disfuncţiilor sau vulnerabilităţilor identificate; compatibilitatea proiectului managerial cu cel al procurorului ierarhic superior, dacă este cazul.
Verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare a vizat următoarele aspecte: capacitatea de organizare; asumarea responsabilităţilor; rapiditatea în luarea deciziilor; rezistenţa la stres; autoperfecţionarea; capacitatea de analiză, sínteză, previziune şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung; g) iniţiativa în modernizarea managementului unităţii/structurii; capacitatea de adaptare rapidă; capacitatea de relaţionare şi comunicare; capacitatea şi dísponibilitatea de a lucra în echipă şi de a colabora cu colegii; cunoştinţele privind comunicarea publică şí interpersonală, rezolvarea conflictelor şi situaţiilor de criză; cunoştinţele de management judiciar.
Cu privire la evaluarea aspectelor legate de modul în care candidatul se raportează la valorile profesiei şi ale funcţiei pentru care candidează, criteriile au fost: motivaţia candidatului de a ocupa funcţia; atitudinea faţă de valorile profesiei şi ale funcţiei de conducere; aprecierile personale cu privire la nivelul de integritate, deontologie, responsabilitate, propuneri şi soluţii pentru creşterea încrederii cetăţenilor în justiţie.
Editor: IFA

















