You are currently viewing Investiția de peste 50 de milioane de lei la Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște, aproape de final

Investiția de peste 50 de milioane de lei la Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște, aproape de final

Lucrările de modernizare și consolidare de la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Târgoviște se apropie de final, anunță primarul municipiului, Cristian Daniel Stan. Proiectele derulate aici însumează peste 50 de milioane de lei, fonduri nerambursabile atrase de administrația locală.

Potrivit edilului, este unul dintre cele mai mari proiecte școlare din România și cea mai importantă investiție de acest tip realizată vreodată în Târgoviște. Finanțarea provine din mai multe surse, respectiv Programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic, pentru Corpul C6, componenta PNRR „Valul Renovării” și inițiativa „Școli Sigure și Sănătoase”.

Intervențiile vizează consolidarea structurală completă a clădirilor, termoizolație integrală, înlocuirea tâmplăriei și a acoperișului, modernizarea sistemului de încălzire, montarea de panouri solare pentru producerea energiei regenerabile, instalarea unui sistem eficient de climatizare, iluminat LED inteligent și implementarea unui sistem integrat de management energetic.

Rezultatul va fi un spațiu școlar complet modernizat, pregătit să ofere condiții la standarde europene pentru elevi și cadre didactice, chiar începând cu această vară”, a transmis primarul Cristian Daniel Stan.

AUTOR: F.S.