Cetățenii, firmele și funcționarii publici pot transmite, începând de marți, pe platforma online „Fără hârtie” sesizări referitoare la problemele întâmpinate în administrație, precum birocrație excesivă, proceduri greoaie, solicitări redundante de documente sau lipsa digitalizării serviciilor publice, a anunțat Guvernul. La fiecare 30 de zile, Guvernul promite că va centraliza 10 dintre cele mai frecvente probleme și le va transmite spre analiză și soluționare instituțiilor abilitate.
Toate reclamațiile care respectă criteriile platformei sunt publicate transparent, potrivit guvernului. Ele pot fi consultate de public în funcție de instituții, tip de problemă și localitate. Platforma permite identificarea problemelor recurente și agregarea acestora la nivel sistemic.
Problemele care țin de practici administrative sunt comunicate direct instituțiilor responsabile, care trebuie să ia măsuri pentru a le corecta. Progresul este monitorizat public, chiar pe platformă, până la soluționare.
În cazul problemelor care necesită modificări legislative, grupurile de lucru ale Consorțiului Consultativ al CERB, din care fac parte reprezentanți ai mediului asociativ, ai cetățenilor și ai mediului de afaceri, dezbat și găsesc soluții pentru modificarea legilor respective.
„Platforma ne permite să colectăm date despre ce-i doare cel mai des și mai rău pe cetățeni în relația cu administrația, în viața de zi cu zi, și să prioritizăm aceste probleme pentru a fi rezolvate. Știm că relația cu statul poate fi enervantă, dar tocmai acest lucru poate să motiveze oamenii să ne dea informațiile de care avem nevoie. Este un exercițiu civic bun ca, dacă ne enervează statul, să acționăm pentru a-l face mai bun”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu.
Cetățenii vor primi explicații despre stadiul demersurilor (consultări, modificări procedurale, elaborare de norme, inițiative legislative etc.).
Din punct de vedere tehnic și al securității, platforma asigură protecția datelor și funcționarea optimă pe toate tipurile de dispozitive. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, dezvoltatorul tehnic al platformei. Datele colectate sunt publice, pentru a permite reutilizarea lor pentru dezvoltarea de soluții suplimentare de simplificare, digitalizare și modernizare administrativă.
Editor: IFA

















