You are currently viewing DÂMBOVIȚA: ACȚIUNI ȘI VERIFICĂRI ALE POLIȚIȘTILOR DIN CADRUL SERVICIULUI DE ORDINE PUBLICĂ

DÂMBOVIȚA: ACȚIUNI ȘI VERIFICĂRI ALE POLIȚIȘTILOR DIN CADRUL SERVICIULUI DE ORDINE PUBLICĂ

În perioada 5-6 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol – Serviciul Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pe linia prelucrării, depozitării și comercializării materialului lemnos, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Teritorial Dâmbovița.

Cu această ocazie, a fost verificată o societate comercială, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Totodată, drept măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a aproximativ 5 m.c. material lemnos, în valoare de peste 2.500 de lei.

IPJ DÂMBOVIȚA