Seara de 7 martie a continuat seria balurilor dedicate doamnelor și domnișoarelor din județul Dâmbovița, organizate de primăriile din mai multe localități, în prezența autorităților locale și județene. Evenimentele au avut loc la Răcari, Niculești, Potlogi, Doicești, Lucieni și Gura Ocniței, unde participantele au fost celebrate într-o atmosferă festivă.
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent la o parte dintre aceste manifestări și a transmis un mesaj sărbătoritelor începutului de primăvară.
„Astăzi, doamnele și domnișoarele din județ au fost în centrul atenției. Le-am sărbătorit împreună, într-o atmosferă de primăvară, plină de bucurie și voie bună. Astfel de întâlniri ne aduc mai aproape unii de alții și ne confirmă, încă o dată, cât de important este să le arătăm întotdeauna prețuirea și respectul nostru”, a precizat acesta.

În cursul zilei de 8 Martie, echipele PSD au mers în teren, în Găești, Titu și Răcari, oferind flori și mărțișoare femeilor întâlnite.
„Este întotdeauna o bucurie să stăm de vorbă cu cele pe care le sărbătorim la început de primăvară și să le oferim, fie și printr-un gest simbolic, toată recunoștința noastră. De 8 Martie sărbătorim prezența, generozitatea și bunătatea care aduc zâmbete și armonie în jurul nostru”, a transmis Corneliu Ștefan.

După-amiaza zilei a fost dedicată și colegelor din Crevedia și Produlești, în cadrul unor întâlniri organizate cu prilejul Balului Mărțișorului. „Ne oferă ocazia să le mulțumim pentru implicare, să le fim aproape și să le sărbătorim în fiecare an, pentru tot ce aduc bun comunității și echipei noastre. Această primăvară să vă fie plină de fericire, reușite și oameni dragi alături!”, a mai transmis președintele PSD Dâmbovița.

Evenimentele dedicate Zilei Femeii au adunat, în aceste zile, sute de participante în mai multe localități din județ, marcând începutul primăverii prin întâlniri festive și gesturi simbolice.

AUTOR: F.S.

















