La două săptămâni de la incendiul care a distrus trei gospodării în satul Cazaci, comuna Nucet, administrația locală face un bilanț al intervențiilor și al sprijinului acordat familiilor afectate. Primarul Luisa Bărboiu spune că apelul umanitar lansat imediat după producerea tragediei a avut ecou în rândul instituțiilor, firmelor și persoanelor fizice din județ.
„În urmă cu două săptămâni, vă spuneam că în satul Cazaci, com. Nucet, un incendiu a mistuit trei gospodării. Am făcut un apel umanitar către toți cei ce pot ajuta, apoi telefonic am contactat mai multe instituții, firme, persoane. Au răspuns apelului și le mulțumesc: Arhiepiscopia Târgoviște, Crucea Roșie Dâmbovița, S.C. Erbașu, DGASPC Dâmbovița, Liceul Tehnologic, Biserica Adventistă, Biserica Ortodoxă și persoane fizice”, a transmis edilul.
Lucrările de reabilitare au fost realizate în funcție de urgențe. Pentru Neagu Romica au fost refăcute acoperișul și interiorul locuinței, au fost montate ferestre termopan și au fost asigurate bunurile necesare traiului zilnic. În cazul lui Petre Florin, au fost refăcute acoperișul și tavanele (OSB), precum și dotările de strictă necesitate. Feraru Victoria a primit ferestre termopan, materiale pentru amenajarea interiorului și bunuri de bază.
Crucea Roșie Dâmbovița a contribuit cu calorifere electrice, paturi, cuverturi, lenjerii, pilote, perne, îmbrăcăminte și prosoape, bunurile fiind împărțite în mod egal celor trei familii.
„Când îți arde tot, nevoile sunt mari. Dacă doriți să mai ajutați, găsiți pe pagina de Facebook a Primăriei Nucet un cont sau îi puteți contacta personal. Consider că am făcut tot ce e posibil omenește. Vă mulțumesc!”, a mai transmis primarul Luisa Bărboiu.
Apelul pentru sprijin rămâne deschis, iar administrația locală încurajează în continuare solidaritatea comunității.

AUTOR: F.S.

















