British Airways a anunțat că a anulat toate zborurile către Amman, Bahrain, Doha, Dubai și Tel Aviv până la sfârșitul lunii, iar cursele spre și dinspre Abu Dhabi sunt suspendate până mai târziu în acest an. Compania aeriană britanică a organizat în ultimele zile zboruri de repatriere pentru a ajuta pasagerii blocați în regiune să ajungă acasă. După finalizarea ultimelor astfel de curse din Muscat către Londra, programate pentru 11 și 12 martie, aceste operațiuni vor fi suspendate din cauza cererii reduse, mai scrie Euronews.
”Din cauza incertitudinii continue a situației din Orientul Mijlociu și a instabilității spațiului aerian, a trebuit să reducem temporar programul zborurilor noastre în regiune”, a transmis compania într-un comunicat publicat pe X.
Transportatorul a precizat, de asemenea, că toate zborurile spre și dinspre Amman, Manama, Doha, Dubai și Tel Aviv au fost anulate până mai târziu în această lună.
Qatar Airways continuă să opereze zboruri limitate de repatriere prin aeroportul Hamad International din Doha, după ce autoritățile au autorizat temporar anumite coridoare aeriene. Aceste curse nu reprezintă însă reluarea completă a zborurilor comerciale. În ultimele zile, compania a operat zboruri către orașe precum Londra, Paris, Madrid, Roma, New York sau Delhi.
Potrivit autorităților, până la 8.000 de pasageri au rămas blocați în Qatar, iar guvernul a acoperit costurile de cazare și a prelungit vizele acestora.
Mai multe companii aeriene internaționale au suspendat temporar zborurile către destinații din Orientul Mijlociu sau au redus frecvența acestora.
Lufthansa și companiile din grup, au suspendat zborurile către mai multe orașe din regiune până la jumătatea lunii martie sau chiar mai târziu. Air France a extins suspendarea zborurilor către Dubai și Riyadh până pe 12 martie și către Tel Aviv și Beirut până pe 13 martie. Turkish Airlines a anulat curse către mai multe țări din regiune, inclusiv Iran, Irak, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Compania Wizz Air a suspendat zborurile către Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman până la 15 martie.
Editor: IFA

















