Pe parcursul săptămânii trecute, la data de 5 martie a.c., în intervalul orar 09:00-15:00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au organizat o acțiune în sistem integrat, cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandardmi Județean Dâmbovița, pentru menținerea climatului de siguranță școlară, în orașul Titu și în comuna Potlogi.
Activitățile s-au derulat atât în incinta, cât și în zona adiacentă a 4 unități de învățământ preuniversitar.
Astfel, au fost realizate 4 activități de relaționare cu directorii unităților de învățământ, în scopul identificării unor situații de risc sau vulnerabilități care ar putea afecta siguranța școlară.
De asemenea, polițiștii și jandarmii au desfășurat 12 activități informativ-preventive, fiind vizați 269 de elevi.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul menținerii unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și al protejării elevilor.
IPJ DÂMBOVIȚA

















