Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit ieri după-amiază în localitatea Glodeni, județul Dâmbovița, mobilizând pompierii pentru stingerea flăcărilor. Potrivit informațiilor transmise de ISU Dâmbovița, intervenția a fost solicitată în jurul orei 16:30. La fața locului au acționat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 7 hectare de vegetație uscată. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Reprezentanții ISU reamintesc că arderea vegetației uscate este interzisă și poate duce la extinderea rapidă a incendiilor, mai ales în condiții de vânt și temperaturi ridicate.
Pentru prevenirea unor astfel de situații, pompierii le recomandă cetățenilor să evite folosirea focului deschis pentru curățarea terenurilor, să nu aprindă focul în apropierea zonelor cu vegetație uscată sau a pădurilor și să nu arunce resturi de țigări ori alte surse de aprindere la întâmplare. De asemenea, orice început de incendiu trebuie anunțat de urgență la numărul de urgență 112.

AUTOR: F.S.














