Casa Corpului Didactic Dâmbovița a participat, în perioada 9–13 martie 2026, la cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului Erasmus+ „TOGETHER FOR EQUALITY”, un demers educațional european axat pe promovarea egalității și a respectului. Activitățile s-au desfășurat în Portugalia, la Agrupamento de Escolas de Idães Felgueiras.
La mobilitate au luat parte cadre didactice și elevi din mai multe țări, printre care România, Spania, Grecia și Turcia, delegația dâmbovițeană fiind reprezentată de Casa Corpului Didactic și Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești.
„Casa Corpului Didactic Dâmbovița a avut un rol activ și relevant în cadrul acestei mobilități, contribuind la schimbul de bune practici, la dezvoltarea competențelor interculturale și la promovarea valorilor fundamentale europene în educație”, transmit reprezentanții instituției.
Tema întâlnirii a vizat promovarea incluziunii și respectului pentru diversitate, fiind abordată prin activități interactive și sesiuni de lucru.
„Tema întâlnirii – «Promoting: Inclusion and Respect for All Sexual Orientations» – a fost abordată printr-o serie de activități interactive și formative, precum workshop-uri creative, prezentări tematice, sesiuni susținute de experți ai Comisiei pentru Cetățenie și Egalitate de Gen din Portugalia, dar și activități privind cetățenia digitală și responsabilitatea socială”, se mai arată în informare.
Participarea la acest proiect contribuie la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și la formarea unor elevi implicați și deschiși, într-un context educațional european.

AUTOR: F.S.

















