Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște organizează, în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale, un concert de pricesne și muzică sacră, dedicat publicului iubitor de astfel de momente artistice.
Evenimentul, intitulat „Rugă prin Cântec”, va avea loc pe 26 martie 2026, de la ora 17.00, în Amfiteatrul „George Enescu” al liceului.
„Vă invităm la un concert special de pricesne și muzică sacră – un moment de liniște, emoție și înălțare sufletească în apropierea sărbătorilor pascale”, transmit organizatorii.
Invitat special este Corul Psaltic „Macarie Ieromonahul” al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, iar prezentarea va fi asigurată de Adriana Ion.
Accesul publicului este liber, iar concertul este realizat de profesorii Eliza Georgescu și Andrei Georgescu. Rezervările se fac completând formularul AICI.
AUTOR: F.S.

















