După ani de așteptare, locuitorii din cartierul Arsuri, din orașul Găești, au acces la rețea de apă potabilă, în urma finalizării și predării lucrărilor. Anunțul a fost făcut de primarul Alexandru Iorga, care a precizat că documentele de predare a rețelei au fost semnate, iar locuitorii pot începe procedura de branșare.
„Astăzi am semnat documentele de predare a rețelei de apă, iar găeștenii din acest cartier pot începe branșarea. După ani de așteptare, ceea ce trebuia să fie demult o normalitate devine realitate”, a transmis edilul.
În paralel, administrația locală anunță că lucrările la rețeaua de canalizare sunt deja în desfășurare.
„Este firesc și normal ca, atunci când plătești taxe și impozite, să beneficiezi de servicii publice decente. Nu este un favor, ci o obligație a administrației”, a mai precizat primarul.
Pentru branșarea la rețeaua de apă, cetățenii trebuie să depună documentele necesare, printre care adeverință de proprietate, plan de încadrare în zonă, copie a actului de identitate și dovada achitării taxei de branșare.
Primarul a subliniat că vor fi alocate în continuare resurse pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în zonele care nu beneficiază încă de aceste servicii.
AUTOR: F.S.

















