Educația incluzivă și prevenirea discriminării în mediul școlar au fost, din nou, în prim-plan, în cadrul unei campanii derulate la nivelul județului Dâmbovița. Ieri, 27 martie 2026, CJRAE Dâmbovița a continuat activitățile din cadrul campaniei „STOP DISCRIMINĂRII!”, prin organizarea unor workshopuri și ateliere de lucru dedicate cadrelor didactice și părinților.
Activitățile au fost susținute de șapte echipe multidisciplinare, formate din consilieri școlari, logopezi și profesori itineranți și de sprijin, care au desfășurat sesiuni în șapte unități de învățământ din județ: Aninoasa, Bezdead, Brănești, Buciumeni, Glodeni, Runcu și Vulcana Pandele.
Potrivit organizatorilor, întâlnirile au reprezentat o oportunitate de schimb de experiență și de bune practici între participanți, în contextul rolurilor diverse pe care aceștia le au în procesul educațional.
„Educația incluzivă începe cu noi, cu modul în care alegem să înțelegem, să sprijinim și să nu etichetăm”, este mesajul transmis în cadrul campaniei.
Dezbaterile au evidențiat faptul că o școală orientată spre incluziune reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru combaterea discriminării, crearea unor comunități deschise și asigurarea accesului egal la educație.
Reprezentanții CJRAE Dâmbovița au apreciat implicarea cadrelor didactice și a părinților, subliniind importanța acestor demersuri pentru formarea unui mediu educațional echilibrat și prietenos pentru toți elevii.

AUTOR: F.S.

















