You are currently viewing Atenție, șoferi, se circulă pe carosabil umed, în condiții de ploaie

Atenție, șoferi, se circulă pe carosabil umed, în condiții de ploaie

Condițiile meteo din acest weekend își pun amprenta asupra traficului rutier, inclusiv în județul Dâmbovița, unde se circulă, în mare parte, pe carosabil umed. Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, la nivel național sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie în majoritatea județelor aflate sub cod galben, inclusiv în Dâmbovița, însă vizibilitatea în trafic se menține, în general, bună.

Situația este similară și pe principalele artere rutiere din țară, unde circulația se desfășoară pe un carosabil ud, fără probleme majore de trafic, dar în condiții care impun prudență sporită.

Pentru o circulație în siguranță, recomandăm conducătorilor auto să se informeze înainte de a pleca la drum, să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța de siguranță și să evite manevrele riscante”, transmit reprezentanții INFOTRAFIC.

De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să folosească sistemele de iluminare și climatizare atunci când este necesar, să se asigure înainte de fiecare manevră și să evite orice comportament agresiv în trafic.

Autoritățile subliniază că, în condiții de carosabil umed, riscul de accidente crește, motiv pentru care este recomandată o conduită preventivă pe toată durata deplasării.

AUTOR: F.S