Selecționerul Mircea Lucescu s-a simțit rău la antrenamentul de astăzi și a fost transportat la spital de urgență. Tehnicianul în vârstă de 80 de ani a acuzat probleme cardiace.
Astfel, în timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.
În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.
În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.
Antrenamentul de duminică de dimineață a fost anulat, jucătorii fiind afectați de cele întâmplate. Din acest motiv, FRF a încercat să anuleze și meciul de la Bratislava, însă nu s-a reușit acest lucru. Totodată, s-a luat în calcul ca delegația României să plece mâine în Slovacia, dar singurul culoar de zbor disponibil ar fi fost prea târziu.
În aceste condiții, programul a rămas neschimbat, decolarea fiind programată în această seară, la ora 18:30.
Potrivit frf.ro, Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.
Naționala României va face deplasare la Bratislava fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate. Atribuțiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internațional Ionel Gane, secund al primei reprezentative.
M.I.

















