Acțiunile dedicate protejării mediului continuă în comuna Vulcana-Pandele, unde administrația locală desfășoară, în această perioadă, „Maratonul Verde”, o inițiativă axată pe plantări și implicare comunitară. Cea mai recentă activitate a avut loc în zona Toculești, unde echipa primăriei, alături de parteneri și voluntari, a participat la o nouă acțiune de împădurire.
Primarul George Rotaru a subliniat importanța colaborării dintre instituții și tineri în astfel de demersuri.
„Nu ne oprim! Săptămâna aceasta este dedicată naturii și viitorului comunei noastre. Astăzi, am mutat echipa în zona Toculești pentru o nouă acțiune de plantare plină de energie.”
La activitate au contribuit reprezentanții Ocolului Silvic Pucioasa, elevii clasei a XI-a de la Liceul Tehnologic Pucioasa, specializarea Pădurar, dar și angajați ai primăriei.
„O zi de muncă, în care am demonstrat încă o dată că, atunci când instituțiile și tinerii colaborează, rezultatele rămân scrise în pământ pentru generațiile viitoare.”
Edilul a transmis și un mesaj de apreciere pentru cei implicați în acțiune.
„Mulțumesc tuturor celor care au lăsat astăzi deoparte confortul biroului pentru a pune umărul la o comună mai verde.”

AUTOR: F.S.














