You are currently viewing FRF anunță oficial că Mircea Lucescu nu mai este selecționerul echipei naționale

FRF anunță oficial că Mircea Lucescu nu mai este selecționerul echipei naționale

Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României, transmite Federația Română de fotbal pe site-ul său oficial.

În acest context, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat că îl aşteaptă pe Mircea Lucescu într-un nou rol, în lunile următoare.

Finalul acestui contract marchează încheierea celui de-al doilea mandat la echipa reprezentativă. Primul său mandat, desfăşurat la începutul anilor ’80, rămâne un reper istoric pentru fotbalul românesc: sub îndrumarea lui Mircea Lucescu, România s-a calificat la Campionatul European din 1984, prima prezenţă a tricolorilor la un turneu final european. Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă aprecierea pentru întreaga activitate depusă şi pentru modul în care Mircea Lucescu a reprezentat România în fotbalul internaţional. Pentru un parcurs inegalabil, de peste 60 de ani în slujba fotbalului, ca jucător şi antrenor, pentru toate emoţiile, bucuriile şi pasiunea oferite fotbalului românesc şi numeroaselor generaţii de suporteri, FRF îi mulţumeşte lui Mircea Lucescu, îi urează multă sănătate şi îl aşteaptă în echipa administrativă a FRF în perioada următoare, unde experienţa uriaşă acumulată va fi pusă în slujba fotbalului românesc”, precizează FRF în comunicat.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat că prin devotamentul său, Mircea Lucescu a câştigat respectul iubitorilor fotbalului din România:

Domnul Mircea Lucescu a acceptat această provocare şi a venit să dea totul pentru România, dând dovadă de o pasiune şi o dedicare fără margini. Prin efortul său neobosit şi devotamentul arătat în fiecare moment, a demonstrat ce înseamnă dragostea adevărată pentru Echipa Naţională şi pentru fotbal, câştigând astfel respectul şi recunoştinţa noastră, a tuturor iubitorilor de fotbal”.

Editor: IFA