You are currently viewing Lăzărița, dusă mai departe în cartierul Matei Voievod din Târgoviște

Lăzărița, dusă mai departe în cartierul Matei Voievod din Târgoviște

În preajma sărbătorilor pascale, tradițiile revin în prim-plan și capătă, parcă, o încărcătură aparte. La Târgoviște, în cartierul Matei Voievod, comunitatea bulgară a păstrat și în acest an unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de primăvară – Lăzărița.

Obiceiul, specific comunităților bulgărești și celebrat în ajunul Floriilor, este dedicat fetelor tinere și simbolizează renașterea, puritatea și trecerea spre maturitate. Îmbrăcate în costume populare, fetele merg din casă în casă și aduc, prin cântec și prezență, un mesaj de bucurie și belșug. La Târgoviște, tradiția a fost dusă mai departe de fetițele din comunitate, care au colindat gospodăriile și au fost primite cu bucurie de localnici.

Astăzi în Cartierul Matei Voievod al Comunității Bulgarilor din Târgoviște se sărbătorește Lăzărița, obicei tradițional bulgăresc. De ziua Sfântului Lazăr, frumoasele fetițe din cartier, îmbrăcate în costume populare bulgărești, colindă pe la casele gospodarilor și primesc în schimb ouă, covrigi, bomboane sau fructe drept răsplată pentru efortul lor.”

Gestul lor a fost răsplătit nu doar cu daruri, ci și cu aprecierea celor care văd în astfel de momente o continuitate firească a tradiției.

„Asociația ZAEDNO a Bulgarilor din Târgoviște le mulțumește pentru că păstrează în continuare acest obicei care ne aduce în suflet bucuria sărbătorilor pascale!”

Dincolo de simbolistica sa, Lăzărița rămâne un exemplu viu despre cum tradițiile pot fi transmise mai departe, cu aceeași emoție, de la o generație la alta.

AUTOR: F.S.