You are currently viewing DARURI DE PESTE 8.000 LEI OFERITE DE PAROHIA „SFÂNTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB” DIN TÂRGOVIȘTE

DARURI DE PESTE 8.000 LEI OFERITE DE PAROHIA „SFÂNTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB” DIN TÂRGOVIȘTE

Parohia „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, a desfășurat, cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, o acțiune filantropică dedicată persoanelor aflate în situații vulnerabile.

La inițiativa părintelui paroh Dragoș Bădescu, beneficiarii Locuinței Maxim Protejate „Matei” din Săcuieni, ce aparține DGASPC Dâmbovița, au primit aparatură electrocasnică – o mașină de spălat și un televizor – alături de produse igienico-sanitare necesare bunei desfășurări a activităților zilnice. Totodată, Asociația „Suflet pentru oameni” din Racovița a fost sprijinită cu produse igienico-sanitare și alimente de bază.

Valoarea totală a darurilor a depășit 8.000 lei, acestea fiind oferite de părintele Dragoș Bădescu împreună cu tinerii din Comitetul de Tineret Parohial, ca expresie concretă a iubirii față de aproapele, a responsabilității comunitare și a solidarității creștine.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI