You are currently viewing Prefectul județului Dâmbovița anunță măsuri pentru îmbunătățirea intervențiilor în situații de urgență

Prefectul județului Dâmbovița anunță măsuri pentru îmbunătățirea intervențiilor în situații de urgență

Autoritățile din județul Dâmbovița au stabilit o serie de măsuri pentru îmbunătățirea intervențiilor în situații de urgență generate de eșecul utilităților publice, în urma unei analize realizate la nivel interinstituțional. Deciziile au fost prezentate de prefectul Marian Tănase, în cadrul unei conferințe de presă susținute după ședința Grupului de Suport Tehnic.

Analiza vine după fenomenele meteo severe din perioada 17–18 februarie 2026, când aproximativ 70.000 de consumatori au fost afectați de întreruperi ale utilităților.

Trebuie să învățăm ceva din această lecție pe care natura ne-a dat-o, aici mă refer la efectele și pagubele produse de fenomenele meteorologice din perioada 17–18 februarie 2026, atunci când ne-am aflat sub incidența codurilor portocaliu și galben de viscol. Obiectivul acestei întâlniri a fost să evaluăm situația, dar mai ales să vedem ce avem de făcut pe viitor”, a declarat prefectul județului Dâmbovița.

În ceea ce privește rețelele de distribuție a energiei electrice, prefectul a subliniat necesitatea unei inventarieri clare și a delimitării responsabilităților, conform cadrului legal.

„Vom face, în perioada următoare, o inventariere. Este obligatoriu să începem cu documentele, pentru că responsabilitățile sunt împărțite între operator și alte entități”, a precizat acesta.

Totodată, a fost semnalată problema accesului echipelor de intervenție pe proprietăți private, în anumite situații.

Sunt cazuri în care diferite entități interzic accesul echipelor pentru remedierea defectelor. Lucru care nu trebuie să se mai întâmple, pentru că legislația permite intervenția inclusiv pe proprietăți private pentru remedierea situațiilor de urgență”, a subliniat prefectul, menționând că va fi stabilit un mecanism de colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița pentru astfel de situații.

În paralel, au fost evidențiate investițiile în derulare pentru modernizarea rețelelor electrice, în localități precum Vulcana-Pandele, Bezdead, Conțești și municipiul Moreni.

Pentru infrastructura de apă, prefectul a solicitat o evaluare detaliată a sistemelor existente, inclusiv a capacității de funcționare în lipsa energiei electrice.

„Vrem să știm câte stații de pompare și câte echipamente sunt dotate cu generatoare de curent. Ideal este ca toate să beneficieze de astfel de dotări și de automatizări”, a arătat acesta.

Un alt punct important îl reprezintă eliminarea echipamentelor nefuncționale de pe stâlpii de distribuție, care pot contribui la avarierea acestora.

„Există cabluri și echipamente neutilizate de ani de zile, care trebuie demontate. Acestea reprezintă o cauză a ruperii stâlpilor, deoarece nu au fost prevăzute în studiile inițiale”, a explicat prefectul.

În ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale, au fost semnalate situații în care întreruperile au afectat un număr mare de consumatori, inclusiv în urma unor accidente rutiere.

Au fost cazuri în care sute de utilizatori au rămas fără gaze. Nu vreau să mai existe astfel de situații. Trebuie să găsim soluții de intervenție mai rapidă, chiar dacă respectăm procedurile existente”, a declarat Marian Tănase.

Instituția Prefectului anunță că va monitoriza implementarea acestor măsuri și va solicita operatorilor implicați planuri concrete de intervenție, în vederea creșterii capacității de răspuns în situații similare.

AUTOR: F.S.