Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a publicat calendarul oficial pentru reînscrierea și înscrierea copiilor în învățământul antepreșcolar și preșcolar, pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară distinct pentru copiii deja înscriși și pentru cei care intră pentru prima dată în sistem, în vederea unei organizări eficiente a locurilor disponibile.
Reînscrierea copiilor care au frecventat deja grădinița sau creșa în anul școlar 2025–2026 va avea loc în perioada 18–22 mai 2026. Procesul se realizează la nivelul fiecărei unități de învățământ, în baza unei cereri tip și a documentelor solicitate de aceasta. Reînscrierea se face, de regulă, automat, în limita locurilor aprobate.
Pentru copiii nou-veniți, înscrierea se desfășoară în mai multe etape. Prima etapă are loc între 25 și 29 mai 2026, când se depun cererile, urmată de procesarea acestora până la data de 17 iunie. Rezultatele vor fi afișate pe 18 iunie, împreună cu locurile rămase libere.
A doua etapă de înscriere este programată în perioada 22–26 iunie, cu afișarea rezultatelor pe 9 iulie. Ulterior, între 17 și 28 august, va avea loc etapa de ajustări, destinată ocupării locurilor rămase disponibile.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea tip, copia certificatului de naștere al copilului, copiile actelor de identitate ale părinților sau tutorilor, precum și documente justificative, în funcție de criteriile aplicate de unitate.
Reprezentanții ISJ Dâmbovița le recomandă părinților să consulte din timp oferta unităților de învățământ, să pregătească documentele necesare și să respecte termenele stabilite, pentru a evita situațiile în care locurile disponibile sunt ocupate.
AUTOR: F.S














